Rulada cu foaie de spanac, este un aperitiv delicios pe care il putem servi cu incredere si la sarbatori datorita designului atractiv. Se poate servi pe un platou pe frunze de Lola Rosa [salata rosie creata], pentru un efect maxim.
Pentru aceasta reteta avem nevoie de:
-aluat: 500 gr spanac congelat , 4 oua mari, 150 gr faina, 4 linguri de ulei, 100 gr lape gras, praf de copt 1 lingurita cu varf, sare 1/2 lingurita.
-umplutura : 1 ceasca de orez, 150 gr telemea, 150 gr cascaval ras rucar, 1 legatura ceapa verde prajita in 2 linguri de ulei [sau 200 gr ceapa uscata calita], 1 legatura de marar, 1 ou.
-hartie de copt si 1 lingura margarina pentru uns tava, 1 ou pentru uns rulada,
Pentru a urmari fotografiile si reteta pas cu pas faceti click pe butonul 'deschide' de mai jos.
1-In primul rand se pregateste tava, pe care o ungem cu margarina si o tapetam cu hartie de copt, sau o tapetam cu hartie de copt unsa cu margarina. Se fierbe spanacul apoi se stoarce bine de apa. Separat se bat spuma ouale cu sarea, apoi se adauga galbenusurile, spanacul, uleiul si faina cernuta cu praful de copt.
2-Se amesteca cu lingura de jos in sus pana se omogenizeaza.
3-Se intinde aluatul cu spanac in tava tapetata cu hartie. Se da la cuptor la 190 de grade pana se rumeneste putin deasupra.
4-Cat timp se coace trecem la preparare umpluturii. Se fierbe in multa apa orezul, apoi se scurge ca pe macaroane. intr-un castron pune, orezul bine scurs si racit, apoi adaugam ceapa calita in 2 linguri de ulei, verdeata tocata marunt, cascavalul si telemeaua rase si oul. Nu se pune sare. De obicei umplutura este destul de sarata de la branzeturi.
5-Se framanta umplutura pana se omogenizeaza.
6-Se scoate tava din cuptor cand este aluatul putin rumenit.
7-Se ruleaza in viteza cu tot cu hartie si se lasa putin la racit.
8-Dupa ce s-a racit putin, intindem foaia de spanac si intindem umplutura.
9-Rulam rulada cu grija, o prindem in scobitori, apoi o ungem cu oul batut bine.
10-Se da la cuptor inca 30 de minute la foc scazut, pana se rumeneste deasupra. Daca rulada s-a umflat putin la cuptor, atunci este gata si inauntru, deci putem da focul mai tare ca sa o rumenim mai repede.
11-Se taie felii si se serveste calda sau rece. Mie imi place mai mult rece.
Pofta buna!