Este numele condimentelui care provine de la o planta tropicala din Zingiberaceae (familia ghimbirului), originara din Africa.Planta creste in regiunile de-a lungul coastei Africii de Vest, dar este, de asemenea, cultivata pe o scara redusa in India si in Caraibe.
Planta are inaltimea de un metru, frunzele suntlungi si inguste iar tulpina seaana cu trestia. Semintele sunt asezate in capsule intr-o pulpa gelatinoasa,au forma de lacrima si culoare cafeniu roscat.Acesta este de fapt condimentul.Florile si rizomul au un miros asemanator cu al ghimbirului.
Daca sunt depozitate la adapost de lumina, umezeala si caldura, grauntele paradisului pot fi pastrate cateva luni, chiar si sub forma de pudra,cand au culoarea gri-deschis. Mirosul este puternic si iute, iar gustul este piperat, mai puternic decat al ghimbirului sau cardamomului.
A fost folosit foarte mult pe teritoÂriul francez si elvetian in perioada Evului Mediu. Parfumat si picant , era folosit pentru aromarea preparatelor din carne de porc si vita, vanat ca si pentru produÂse de patiserie.
Astazi este aproape nefolosit in Europa.Condimentul intra in componenta unor variante de reteta de ras el hanout (un amestec traditional de condimente marocan) si este unul dintre cele cinci condimente in qalat daqqa (amestecul traditional de 5 condimente din Tunisia.Astazi se mai foloseste doar in Afica de nord,in Maroc si Tunisia.
Se combina bine cu condimente calde ca scortisoara; ardei de Jamaica, nucsoara, cuisoare si, de asemenea, cu piper negru, coriandru, si chimion. Incercati sa-l adaugati [daca il gasiti de cumparat] la dovleac, cartofi sau vinete.In plus poate fi presarat peste capsuni proaspete, si infuzat in crema de ciocolata ganache.
In ultimii ani o serie de fabrici de bere au introdus graunte de paradis in componenta anumitor tipuri de bere.
In tarile de origine grauntele paradisului sunt folosite nu numai la asezonarea mancarii, ci sunt si mestecate in zilele reci pentru incalzirea corpului.