Piperul indonesian numit si piperul lung este o tufa deasa ramuroasa cu frunze verde inchis si cu fructe alungite.Cele mai cuoscute sunt speciile Piper longum si Piper retrofractum.
Este cultivat pentru fructele sale, care este, de obicei sunt uscate si folosite ca si condiment.Gustul este iute cu arome dulcege. Cuvantul piper este derivat din sanscrita unde este numit pippali.
Piperul indonezian poate fi folosit si macinat, pudra rezultata avand o culoare cafenie care poate fi pastarat vreme de cateva luni ca si boabele cu conditia sa fie ferite de lumina si caldura ca majoriattea celorlalte condimente.
In Europa piperul lung a fost un important si bine-cunoscut condiment.Era foarte pretuit in timpul Imperiului Roman (cam de trei ori mai scump decat piperul negru), si a ramas unul dintre cele mai importante condimente pana inaintea descoperirii lumii noi.
De-a lungul istoriei piperul negru si piperul lung au fost foarte des confundate. Astazi, piperul lung este un ingredient extrem de rare folosit in in bucatarilei europene, dar poate fi gasit in India folosit la legume murate, uneori in Africa de Nord [mai ales in regiunile islamice] si, in Indonezia si bucataria malaieziana . Este disponibil la bacaniile indiene, cu eticheta Thippili.
Piperul indonezian este intalnit Ssi in componenta unor amestecuri traditionale de condimente.
In tarile de origine este folosit si ca planta medicinala pentru calitatile sale stomahice,carminative,digestive.